"Eu cand vreau sa fluier, fluier"-un real succes la public

Asteptam cu nerabdare sa apara in cinematografe "Eu cand vreau sa fluier, fluier", al lui Florin Serban. Cum n-am reusit sa ma duc in seara premierei oficiale, care a fost joi, la Cinema Pro, pentru ca am lucrat ca sclava pana tarziu, am tot amanat sa ma duc dupa aia. Ca daca tot am pierdut premiera, nu mai e nicio graba sa-l vad, mi-am zis. Si am ales sa-l vad la cinema Studio cateva zile mai tarziu, unde ma duc de ani buni pentru atmosfera clasica, invechita si uzata, care-mi place la nebunie. Lume multa, inghesuiala, am ajuns si la fix, nu mai erau "belete", dar pana la urma am intrat si am stat pe jos. M-a bucurat mult sa vad atata lume prezenta.
Filmul se bucura deja de un real succes la public, cifrele arata ca dupa primul week-end de la aparitie, se afla deja in Top 3 al celui mai mare numar de spectatori, cu un total de 7103 bilete cumparate, fiind surclasat doar de “The Bounty Hunter”, pelicula cu Jennifer Aniston si Gerard Butler intrata pe marile ecrane tot in week-end-ul trecut, si bineinteles de “Alice in Wonderland”. Fapt ce este imbucurator pentru o pelicula romaneasca.
Tema filmului e simpla: viata unor tineri in penitenciar. Filmul trateaza despre un tanar, Silviu, care mai are cateva zile pana sa fie eliberat din inchisoare. Lucrurile se precipita cand afla ca mama sa a revenit din Italia pentru a-l lua pe fratele mai mic cu ea. Asta e tot. Sau aproape tot. Silviu cunoaste o studenta la Sociologie care face practica la penitenciar. Ea are buze frumoase. El e tot mai disperat ca nu va putea preintampina plecarea fratelui si ca mama il va nenoroci si pe micul Marius asa cum l-a nenorocit pe el (dovada ca a ajuns unde a ajuns.). Derapajul nu e departe. Ghinionul fetei e ca se nimereste acolo. Flirtul se hraneste din pericol. Epilogul e previzibil. Linistea care se lasa dupa e necesară si pentru personaje, si pentru noi, care am gafait o data cu ele.
Inevitabil dupa ce am vazut filmul lui Florin Serban, l-am comparat cu "Un prophete", al lui Jacques Audilard. Tema e aceeasi, insa Audilard insista mult pe cursul firesc al actiunii, pe desfasurarea evenimentelor care il conduc pe personajul principal la comiterea unei crime de interior, condamnat initial pentru o fapta infima. Personajul principal devine acolo o simpla marioneta a evenimentelor. Nu se pune accent pe trairile personajului. Florin Serban pe asta insista in "Eu cand vreau sa fluier, fluier". Pe reactii, pe trairi, pe sinceritate. Despre firul actiunii se poate spune aici ca e aproape haotic si nici nu conteaza. Nu exista niciun calcul. Aici apare autenticul, lipsa unei retete care sa fi fost urmarita cu precizie de regizorul Florin Serban. Autenticitatea filmului e data si de interpretarea actorilor principali, George Pistereanu si Ana Condescu, care sunt niste tineri debutanti in lumea lungmetrajelor. Se observa cu usurinta pe parcursul filmului ca schimbul de replici dintre cei doi e usor improvizat si nu e tocmai bine lucrat. Ana Condescu a si recunoscut intr-o emisiune ca replicile din scenariu nu erau batute in cui, dar trebuia respectata ideea de baza.
Un film la care se rade, dar nu cu gura pana la urechi. Desi finalul e previzibil dupa prima jumatate, filmul reuseste sa te tina in priza si sa mentina atentia captate. Un film cu tema sociala, care ignora ideea de stil voit (si de-aia nici nu poate fi considerat minimalist), autentic, natural si lipsit de orice ostentatie.