luni, mai 11, 2009

Dragoste de oameni


Imi amintesc cu drag momentele cand ma duceam in diverse cafenele singura si nu faceam altceva decat sa analizez oamenii din jurul meu. Incercam sa le aflu povestile, sa le citesc pe buze cuvintele si pe chip starile. De cele mai multe ori plecam multumita ca am mai aflat cum traiesc si altii. Placerea asta mi-am descoperit-o acum cativa ani cand citeam Sartre si vorbea si el despre asta in existentialismul lui. E chiar foarte interesant. Adaptata la psihologie, ideea se manifesta mai concret in cunoasterea de sine. Prin intermediul celorlalti te poti cunoaste mai bine pe tine. Si mai usor. Intervine comparatia si de aici se poate dezlega misterul, daca exista. De fapt totul functioneaza pe baza de comparatie si raportare la alte cazuri.
Renascentistii aduceau in centrul universului omul prin umanism. Nevoia de dezvoltare, instruire, de formare a bunului gust. Dar nu despre renastere vreau sa vorbesc.
Omul a reprezentat intotdeauna epicentrul lumii. Totul se refera la noi. De-aia nimic nu mai pare deosebit. E firesc, comun. E greu sa mai iesi in evidenta. Poate s-au gandit si altii inaintea ta la ideile care acum iti trec prin cap. Dar nu conteaza uneori daca iesi in evidenta cu ceva sau nu. Poti trai bine mersi si fara asta.
Insa avem niste lucruri care ne-au ramas si care nu se vor eroda niciodata in importanta lor. Unul din ele e dragostea pentru ceilalti oameni. Nu cred ca exista un sentiment mai pur si mai sincer decat asta. Te innobileaza si te inalta. Important e sa fie o iubire neconditionata. Sa nu te astepti sa primesti nimic inapoi pentru ceea ce dai. Ai un gand bun, nu te astepta ca celalalt sa ti-l intoarca. Aici nu e vorba de schimb de zambete. Desi si asta e o forma de a vedea bunatatea din oameni. Sa-i zambesti cuiva si sa vezi daca iti intoarce zambetul.
Sa ierti si sa ajuti. Trebuie sa ne facem o lume mai buna. In niciun caz nu sustin ideile crestinismului. Credinta nu are neaparat legatura cu ce incerc sa reliefez aici. Sufletul nostru nu poate trai in ura si nu poate supravietui la inveninare. Si nu putem lasa corpul fara suflet...
(un film bun despre acest sentiment e Pay it forward cu Kevin Spacey si Helen Hunt).

Un comentariu:

  1. e bun filmul. mie-mi place sa stau in parc sau pe o strada circulata pentru rundele de observatie.

    RăspundețiȘtergere