Pe geam erau solzi de gheata. Era o iarna deplina. Detinea controlul temperaturilor scazute. Aneta de-abia astepta sa se supuna tratamentului din camera culorilor. O nerabdare inofensiva, statica, neafectata. O asteptam sa se pregateasca. Stateam in camera de serviciu si acopeream cu degetele de la mana dreapta niste pietricele frumos colorate care ar fi trebuit sa-mi poarte noroc intotdeauna.
Anii din facultate nu au facut decat sa ma scoata in fata intre primii trei cei mai straluciti studenti. Nici macar nu mi-am dat seama de succesul meu. Reuseam doar sa ma mulez foarte bine pe orice situatie sau informatie si s-o absorb cu mare viteza.
Gata, Aneta era pregatita. Se imbracase sport. In picioare avea niste sosete albe, imaculate, ca ale unei pure adolescente. Am luat-o de mana puternic si i-am aratat usa camerei culorilor. Stia deja ce pasi are de urmat. Trebuia sa-si conecteze cablul acela fascinant la tampla si sa ma lase apoi involuntar sa patrund in mintea ei prin ecranul din camera mea. Astfel puteam sa vad tot ce avea Aneta in minte. Daca vedeam ceva ce nu era in regula puteam schimba sau sterge definitiv in binele ei evident.
Aneta a intrat. Deocamdata pe ecran nu a aparut nimic. Sunt doar purici gri. Mi-e teama ca experiementul sa nu aiba rezultat. E foarte posibil. Americanii nu sunt inca siguri de eficienta metodei. Aneta si-a conectat cablul. Vad totul prin ochii Anetei. E o camera mare, spatioasa, cu perdele groase de catifea de un verde smarald la fereastra . Pe pereti e un tapet rosu inchis cu fire aurite. Aneta e in picioare. Asteapta. Sunt multe oglinzi. Daca te privesti intr-una, va urma un ecou maiestuos al infatisarii tale mute in celalalte. Se aude Schubert. Serenade. Aneta incearca sa descopere de unde se aude muzica. Descopera fotografii cu familia ei. Se emotioneaza. Plange. Schubert acompaniaza cristalele de pe obrajii Anetei mazgaliti de fard. Lui Schubert ii place ce vede. Schubert radiaza. Si melodia se tot repeta obsesiv. Oglinzile au parte de imagine miscatoare.
In mintea pacientei timpul s-a oprit. E pusa sa aleaga tipul de viata dorit de azi inainte. Aneta a fost balerina in tineretea ei. Eleganta si miscari fine precise. Stralucire si aprecierea muncii asidue. Vad pe ecran ca un usor gand i se duce la imaginea ei ca balerina. Oglinzile nu au puterea sa capteze aceasta imagine din mintea ei.
Aneta si-a ales continuarea pasiunii ei. Ramane de vazut ce va alege aparatul pentru ea. Asta nu se poate sti dinainte ca se distruge tot. Cert e ca aparatul de sters boli e fidel misiunii sale. Va recrea totul corect si mecanic. Aneta ia perdelele in brate, se acopera cu ele, le miroase, alearga prin camera in sosetele ei albe. Apoi n-am mai reusit sa vad nimic. Dar n-am vazut cand si-a deconectat cablul. Incep sa am emotii si sa ma gandesc la esec. A fost vina mea? Nu aveam cu ce sa intervin. Iar de sters nu aveam ce din mintea Anetei. Aneta nu m-ar fi auzit, iar eu nu am voie sa intru in camera culorilor. Aneta nu s-a mai intors niciodata de la Schubert...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu