Camera culorilor

M-am trezit cu gandul la nimic. Parca traiam in gol. Uneori am senzatia asta ca ies din timp, ca sunt doar martor la trecerea timpului altora. Gradina mea e umeda. E atinsa de secretiile naturii. Intensa activitate endocrina a naturii. Nici n-ai cum sa o reglezi tu. Creatorul ei nu ne-a permis si asta.
Incercam sa-mi gasesc un loc protejat sa ma asez si sa notez niste ganduri pe o foaie de hartie subtire si transparenta, cum imi place mie. Uit foarte mult in ultima perioada. Mi-a obosit memoria si a ales sa ia o pauza. O inteleg.
Ma numesc Norelia Dumitru si sunt psihiatru la un spital de nebuni. E meseria visurilor mele. In sensul ca mereu mi-am dorit sa ajung psihiatru. Stiu ca nu ajut pe nimeni propriu-zis, dar imi plac pacientii de aici. M-am obisnuit cu ei si mi-au devenit dragi. Aici nimeni nu se vindeca. Le este ameliorata doar simptomatologia bolilor. Acum stiu fiecaruia ce i-a imbolnavit nervii. Sunt putini pacienti. Restul au evadat sau isi pot lua medicamentatia de acasa.
Sunt in tura de zi astazi. Americanii ne-au propus si noua un tratament experimental pe care trebuie sa-l aplic astazi unuia din pacienti si sa vad cum reactioneaza. Se numeste camera culorilor. Eu nu am voie decat sa conduc pacientul pana la usa. Pe holul spitalului e un miros de boala cronica. Un miros care nu se pierde. Il iei in mana, ii dai drumul, pleaca, dar il poti lua din nou. Am multi prieteni aici. O minte bolnava nu uita sa iubeasca omul. Se aud tipete si racnete. Scuze trebuie sa fug putin. Era Aneta. Tocmai a avut o criza de schizofrenie. Nu a fost foarte grav. Nici nu mi-e mila de ea. Ar trebui sa-mi fie? Isi retraieste viata in gand si amintirile i-au provocat aceasta criza. M-am decis sa o duc pe Aneta in camera culorilor. Aneta va trebui sa isi lege la tampla un aparat care-i inregistreaza trairile si imaginile din minte. Mi-e foarte sete. Nu mai pot nici sa inghit de sete. La robinete am descoperit acum ca nu mai curge apa. Simt o usoara stare de panica. Vreau apa. Ma duc sa le cer pacientilor. Intru in salon. Toti dorm. Le caut sub paturi, nu gasesc nicaieri o sticla de apa. Daca imi voi face o perfuzie, setea nu-mi va trece. Trebuie sa beau ceva. Pot bea un pic de clorura de sodiu, desi nu suport gustul. Ma simt un pacient. Norelia ce e cu tine? Nu innebuni si tu. Te-am invatat doar cum sa nu-i imiti pe bolnavi. Nu te lua dupa ei. Norelia ma asculti? Sunt propriul tau gand...