Test amoristic

O camera mare. In ea o biblioteca uriasa cu carti vechi, mirosind a amintiri si a timp. Colectii intregi cartonate, in editii speciale si unicate. Pe jos margele rupte de toate culorile, chiar si perle reflectandu-se in lumina lampii. In fiecare colt al camerei vaze cu flori uscate, imortalizate, lasate fara seva, dar pline de nostalgia timpului de care apartineau.
Batranii isi faceau siesta dupa o masa suficienta si plina de cumpatare. Ei au fost cobaii propriului experiment amoristic inceput in tinerete. Au vrut sa testeze ceva absurd, dar totusi util ideilor lor curioase. Au ales sa-si traiasca viata in aceasta camera acum uscata de timp inca din frageda adolescenta, camera care a fost candva animata de veselie si de un usor haos specific tineretii celor care o locuiau. Batranii si-au studiat sentimentele in tot acest timp cat au fost captivi in propria lume. Si-au impartit pretiosul timp in doi urmarindu-si evolutia trupurilor si a sufletelor. Au notat totul pe hartie. Si-au monitorizat viata fir cu fir din clepsidra nemiloasa a timpului. S-au ales rapid, fara teste de compatibilitate inainte si totusi s-au inteles aproape o viata intreaga. In orice caz nu aveau incotro. Majoritatea timpului si-au trait-o in imaginatie calatorind in spatii nemarginite si bucurandu-se de experiente unice. Nu regreta nimic. De mancare le prepara o servitoare angajata de americanii care i-au studiat atatia ani pe batrani si carora le dau notitele lor. Sentimentele lor sunt pure si complexe. Inca nu s-au plictisit unul de celalalt. Nu si-au dorit niciodata sa iasa din aceasta camera. Au tinut pe parcursul acestor ani legatura cu lumea de care s-au privat, urmarind stirile prin ziare la cafeaua de dimineata. Sunt perfect normali din punct de vedere medical, nici macar muschii nu li s-au atrofiat. Desi au peste 50 de ani, ei inca isi mai doresc trupurile. Se alinta ca niste pisici unul pe celalalt. Batrana a rupt tacerea camerei:
-Auzi, mosule? Tu ii intelegi pe scepticii astia care au incercat prin teribilismul lor sa-i convinga pe toti oamenii de stiinta ca nu exista adevaruri absolute si unice in lume si ca de fapt contributia acestora in stiinta e nula?
-Stii ca am mai discutat despre asta candva. Mie nu-mi plac scepticii. Nu au adus nicio contributie ideologica umanitatii. Parca au fost niste adolescenti care incercau sa puna la indoiala toata munca geniilor si toate descoperirile lor doar ca sa se afirme. Filosofia nici nu prea ii ia in seama.
-Negi faptul ca exista totusi ceva pertinent in ideea lor ca poate simturile ne insala si ca orice poate fi contrazis si chiar argumentat? Poate eu vad albastru culoarea asta, dar un extraterestru o vede rosie.
-Da ce te tot framanti si tu de pomana cu asta?! Lasa-i in pace cu ideile lor cu tot. Uite ca acum nu ma lasa ideile scepticilor sa ma odihnesc nitel dupa friptana pe care am mancat-o cu pofta. Te-ai apucat tu acuma sa-i combati pe dogmatici si-i sustii pe sceptici. Sa nu amestecam ratiunea cu empirismul Matildo. Poate cel mai de luat in seama dintre sceptici era Hume. Stii doar ce zicea Hume legat de cauzalitate. Ca tot ce presupune o oarecare cauzalitate nu e neaparat legat de ratiune. Dar pe mine Hume, Montaigne si toti grecii aia nu ma atrag. Nu-mi plac si gata. Negam totul si am rezolvat dilema. Hai ca nu e chiar asa. Pana si viata cred ca o vedeau inutila astia.
-Offff, mosule, ce sa zic esti convingator uneori, dar le am si pe ale mele in cap. La varsta mea multe nu mai imi ies din minte. E ca si cum ei neaga orice adevar de pe lumea asta. Ce naiba? Ne-am creat regulile noastre si stiintele noastre aici pe Terra. Asta vad, asta e in realitate, zici tu? Parca suna a resemnare. Daca stii care e culmea scepticismului te las sa dormi...
-Ai inceput sa fii deja pisaloaga Matildo..(rade) Ce m-oi face eu cu tine peste cativa ani cand poate tu cu insomniile tale n-o sa ma mai lasi nici noaptea sa dorm? Nu ma intereseaza culmea scepticismului. Treaba lor. Oameni ca tine i-au bagat prea mult in seama si au ajuns si altii sa se regaseasca in ideile lor.
-Artagos ai mai devenit. Imi placea cum suna culmea scepticismului. Ia asculta un pic paradoxul asta: "Dacă într-adevăr oamenii nu ştiu nimic, atunci scepticul nu poate şti că oamenii nu ştiu nimic".Cu tine o sa ajung sa port monologuri in oglinda si tot eu sa ma combat. Hai sa tragem un pui de somn, dar imi ramai dator cu niste explicatii. Stinge lampa.
-Hai ca mai vedem sofista mea preferata...