Cred cu ardoare in ideea ca dragostea e facuta pentru a-ti ocupa timpul liber. E singura modalitate sa nu ai pauze foarte mari cu tine insuti. Sa fii doar cu tine mereu poate fi foarte obositor si plictisitor. Si asa mai bine alegi sa te implici in ceva care impune petrecerea timpului liber in doi.
Eventual te indragostesti si astfel exista posibilitatea ca si in trezire, si in culcare, si in timpul zilei
(in cazul in care muncesti sau ai alte activitati productive) sa ai un gand tinta. Arcul gandurilor e intins la maxim si arunca sageti catre persoana care a adus haosul.
Iubirea anihileaza nevoile fiziologice, iar endorfinele te ametesc de atata placere. Uiti de tine, devii un robotel cu un singur scop, care repeta un singur nume.
Si astfel, timpul liber isi gaseste o utilitate placuta. Trece mai usor, zboara ca o pasare cu aripile nesigure, nu ca un vultur atins de scop in orice moment.
Si astfel devine o obisnuinta. Am gasit un mod frumos de a uita de noi pentru a avea de cine ne aminti. Distilam sentimente spre ceva inalt. Uneori asteptam sa se decanteze si sa vedem ce ramane pentru mai departe. Un joc al iluziei. Ce simplu, frumos si necontrolabil devine totul. Vesnicia nu exista, iar absolutul inca nu a fost descoperit.
Cand deja timpul petrecut in doi intrece masura, apare casatoria ca totul sa fie mai usor de inteles. Si uite asa s-au rezolvat problemele cu tine insuti. Mai bine ramai cu tine si te urci in corcodus ca sa vezi mai de la inaltime...
sau intr-o pestera pe Athos (unii).
RăspundețiȘtergereIn excursia in care am fost luna trecuta in Grecia si in care am dat un inconjur si la Muntele Athos, ni se explica de catre un ghid ca viata calugarilor de acolo e foarta buna, ca nu duc lipsa de nimic si ca multi se duc acolo sa se initieze si nu sa ramana pt totdeauna. O fi un fel de Castalia de-a lui Hesse.
RăspundețiȘtergere