Amagiri

Stau intr-un bar singura, cu o cafea in fata. Am o stare profunda de neputinta. Barbati singuri la alte mese se uita agasant la mine. Nu ma intereseaza, nu am chef de chestii de genul. Vreau doar sa ma gandesc singura. Uneori e chiar recomandat sa fii singur cu tine. Sa strigi in tine si sa-ti raspunzi.
Am cunoscut diverse persoane in ultimele zile. M-am tot perindat prin oras, ca sa umplu un gol din mine, un pustiu cu vant puternic. M-am ametit ca sa uit, m-am euforizat ca sa fie mai usor. Am fost propriul meu doctor, care a pregatit dozele potrivite. M-am amagit, dar parca a fost mai bine asa. Am facut pauza de citit, ca sa-mi mai clatesc mintea putin de atatea idei. Am cunoscut oameni fazi, prinsi de realitate mult prea mult, invaluiti intr-un materialism dureros. Oameni bogati, care nu stiu sa traiasca, dar care se vor invidiati pentru pozitiile lor sociale inalte. Mi-e mila de ei. Si acum vine o vorba care mie imi place mult, a lui Malraux: "Daca nu crezi in nimic, mai ales pentru ca nu crezi in nimic, esti obligat sa crezi in virtutile sufletului".
Stau si ma gandesc ca intotdeauna mi-am batut joc de persoanele care m-au iubit din tot sufletul, care si-ar fi dat si viata pentru mine. Nu-mi pasa. Le ignoram orice simtire. Nu ma impresiona nimic. Asa vroiam eu sa ma tin tare. Apoi am regretat ca nu am apreciat sentimentele adevarate. Iubirea are profunzime doar atunci cand ne mulam perfect pe sufletul celuilalt intr-un acord deplin. Alesesem sa ma mulez doar pe mine. M-am jucat cu proprile mele emotii, le-am reprimat si le-am ascuns, doar ca sa fug de responsabilitati. M-am amagit.
Omul, acest animal social e foarte limitat in realitate. Prea putini depasesc limitele umanului si aceia nu mai sunt de-ai nostri. O specie foarte pacatoasa, demna de mila Creatorului. Dumnezeu s-a jucat in laboratorul imaginatiei sale si ne-a aruncat in groapa.
Mi-e dor de taica-miu, care ne-a parasit pe mine si pe mama, cand eram mica. Poate si asta doare prea tare. A ales o alta cale si n-a inteles niciodata ca nu banii lui ma interesau, ci acele secunde cand mi-ar fi putut spune ca ma iubeste, momente care mi-ar fi dat aripi de erou. Special needs? Poate. Nevoi de simplu animal, nici macar social.