vineri, octombrie 23, 2009
De vorba cu Dumnezeu (2)
Natura e adevarata lume. E mediul nostru real. Suntem facuti din pamant viu.
Ma trantesc printre insecte sa le aud mai de aproape. Privite de aproape, se sperie de gigantul imbracat in haine largi. Ma cuprinde un ras sardonic. Sunt superioara tuturor vietatilor din jurul meu in aceste momente.
Se aud clopote in departare. Biserica a facut gura. Se manifesta prin intermediari. Biserica are nevoie de oameni care sa creada in ea si sa o ingrijeasca. Sa traiasca prin ea. Inchid ochii si parca il vad pe baiatul care a tras clopotul. E ora pranzului. Poate e o inmormantare. Poate un om s-a eliberat de povara si pleaca impacat spre imparatia cerului ca sa dea socoteala. Viata, moarte si iar viata.
Traversez o livada. Calc usor sa nu deranjez. Apoi imi dau seama ca exagerez. Trag un racnet cu toata puterea mea. Rasuna tot. Tot eu imi raspund cumva. Am penetrat pana si pomii cu sunetele mele. Cateva secunde mai tarziu parca a inghetat viata. Ma simt de parca imi iau ramas bun. Privirea mea parca face cu mana fara sa vrea. L-am strigat pe Dumnezeu. Mi-am raspuns tot eu. Eu am fost Dumnezeu.
-Tu esti dumnezeu?
-Da, eu sunt.
-De ce nu te arati oamenilor si stai intotdeauna ascuns, fara sa vorbesti cu noi, fiii tai?
-Pentru ca EU sunt in tot, ma regasesc in toata opera MEA. Nu am nevoie de chip. Pot fi frunza, gandac sau un fir de pamant. Pot fi timpul, desi tie iti pare finit. Pana si tu ai un miez din mine..
-De ce ai ales sa mi vorbesti mie?
-Pentru ca nu crezi in MINE. Acea bucatica mica din mine, miezul tau, e acoperita cu carne rosie, rea.
-Nu te inteleg. Mi te imaginam altfel.
-(Dumnezeu zambeste) Intelegi tu si ce vreau sa spun. Nu poti fi un om puternic asa. Nu-ti educi spiritul.
-Nici nu vreau.
-Eu m-am nascut invinsa. Am murit inainte sa ma nasc si totusi m-am nascut.
-Continuati drumul fata MEA, calatoria asta te va invata multe. Cu bine.
-Cu bine. Mai stai cu mine, nu pleca.......E asa bine cu TINE. Dumnezeu nu pleca. Te rog. Nu ma parasi. Iarasi? Despre ce vorbeai? Despre calatoria vietii? Nu pleca. Dumnezeu?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu