Bucatele din mine

E chiar frig. O data cu iarna parca iti ingheata si sufletul. Are nevoie de mai multa caldura decat de obicei. Il pacaleste frigul si ii da o noua senzatie. E nevoie de mai multa apropiere intre oameni.Iti pui mai multe intrebari. Iata ce raspunsuri gasesc eu la intrebarile mele.
Sunt alcatuita din bucatele, din farame de insusiri, ce se straduiesc sa formeze o personalitate si un intreg. Ma joc cu bucatelele mele si cu gandurile lor. Fiecare are ideea ei. De acolo vin indeciziile uneori. Fiecare bucatica are parerea ei asupra unui lucru. Sunt multe si se zbat sa convietuiasca. Pot fi modelate si tinute in frau de marele stapan. Adica de mine. Mai trec cu vederea si le las sa-si faca de cap. Alta greseala. O iau razna. Punct si de la capat.
O alta idee care imi trece prin cap acum e ca poate perceptia mea asupra lumii e gresita. Sau nu numai a mea. Poate lumea e altfel de cum o vedem noi, poate e albastru in loc de verde, si totul foarte diferit de cum ne apare noua. Timpul nu exista. Deci cat e ceasu din cer? Vreau sa stiu. Ma intind cat pot de mult si nu ma las pana nu aflu adevarul. Sa nu te lasi nici tu pacalit. Poate noi traim in trecut. Asa o fi acolo sus. O alta lume, o alta perceptie a timpului. Poate ca Dzeu si a pus un film cu existenta noastra ca sa nu se mai plictiseasca. Cine stie ce-o mai insemna film si acolo. La noi aici nu poti zice niciodata prezent, pentru ca momentul a si trecut. A trecut si asta.

Sa mai zic si eu CARPE DIEM cum a zis Horatiu candva?