Aveam impresia ca am ales pomul vietii, in Gradina Edenului, ca sunt o Eva fara Adam, ca am ramas linistita ca sa pot sa ma decid la ce-mi propunea Creatorul. Nimic nu ar fi fost mai potrivit decat sa nu iau cu mine din lumea de unde veneam, amintirile. Acele sentimente, trairi, experiente, cunostinte care ma transformasera intr-un OM. Aici nu mai eram om. Puteam sa traiesc vesnic daca alegeam asta, sa ma bucur de paradis si sa iau parte la absolut. Nu mi se cerea nimic in schimb. Nici macar alegerea pe care trebuia sa o fac nu era obligatorie. Am incercat sa plutesc, sa zbor, dar mi-era destul de greu intrucat nu puteam sa dau din aripi din cauza povarei ce o duceam cu mine. Incepusem sa ma gandesc la toti oamenii pe care ii iubeam, pe care ii lasasem in vechea lume, la toti aceia fara de care nu puteam trai. Aici nu ma puteam bucura decat de infinit, de binele absolut, de tot ce poate fi sublim. Nu aveam ce sa iubesc, ma simteam un prizonier al gandurilor mele de OM. Am crezut ca ma pot schimba, ca pot uita, ca sunt in stare de actul creator, dar m-am inselat. Nimic din ce m-ar fi putut bucura nu se afla aici. Nu-mi doream nemurirea. Ma plictisisem deja.
Intalneam vietati ciudate, care zburau pe langa mine, ca niste meduze cu aripi, care scoteau un zgomot asurzitor si de care imi era frica. Vroiam inapoi. Am strigat cu toata puterea, desi poate nimeni nu ma auzea: aleg pomul cunoasterii!!!Si am deschis ochii...
Regaseste spiritul Craciunului pentru ca in el salasuieste secretul Omului ;)
RăspundețiȘtergere