Imi fac deseori procese de constiinta ca nu sunt ca cei mai multi dintre noi, ca nu ma pot bucura de lucruri care pentru unii inseamna totul, ca nu pot sa-mi fac planuri de viitor si ca astept cu mare interes ceva care m-ar putea scoate din intuneric. Ar trebui sa nu privim prea mult in interiorul nostru, sa fim putin hedonisti sau epicuristi, sau poate mai mult chiar si sa uitam ca traim o simpla viata pe care au mai trait-o si multi altii inainte. E chinuitor sa simti fiecare clipa cum trece, s-o pipai si totusi sa nu poti s-o prinzi niciodata. Te mangaie, se joaca cu tine, te ispiteste si iti promite un viitor pe care doar tu poti sa ti-l faci, cu niste simple alegeri esuate sau castigatoare. Cred ca in esenta nimeni nu e unic, am ajuns deja sa traim dupa acelasi tipar, suferim de aceleasi boli (uneori o mai gresesc astia prin laboratoare si mai fac una noua), mancam aceeasi mancare si utilizam acelasi cuvinte tocite deja de sensuri si de atatea repetari. Ne aflam intr-o haos ordonat, care ne imbie sa vrem tot mai multe fara sa oferim nimic in schimb si sa epuizam tot pentru a ne face cunoscuta prezenta.
Tot ceea ce ne chinuie e memoria, care pe straturi-straturi iti compune viata fara ca tu sa nu poti sa zici nimic, mai ales ca au demonstrat unii prin tari indepartate ca retii mai cu seama ceea ce nu te straduiesti prea tare, adica ceea ce te-a lovit in pivometru mai puternic. Doar ca nu e chiar cu mari vanatai.
Lasand gluma la o parte cred ca intelepciunea asta a diversilor indivizi care se ingroapa cu activitati desavarsite si uita catre ce se indreapta, vine dintr-o mare resemnare sau dintr-o neobisnuita si binecuvantata putere de a fi orbi sa prosti. E din ce in ce mai bine sa fii prost, sa gandesti mecanic ca un robotel si sa fii si tare pe deasupra la ce faci. Anul asta se poarta prostia. E ultima noutate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu