Iarasi am conflicte cu mine mai mult decat de obicei. Ceva nu e in regula cu mintea mea obosita de amintiri. Ma intreba cineva de curand daca admit ideea destinului. Nu cred in asa ceva. Ar insemna sa am prejudecati si nu e cazul meu. Si nici fatalista nu sunt in modul asta. Nu suntem asa de importanti incat CINEVA sa ne decida destinele de dinainte. Ne traim viata dupa bunul plac si dupa proprile alegeri. Si daca ar exista scris la catastif totul dinainte ce? Pana la urma nu ma intereseaza...Sa creada cine vrea in asta...nu dau vina pe destin daca mi se intampla ceva gresit...dau vina numai mine...
Imi plac relatiile alea lungi, cand ajungi sa te plictisesti de acea persoana. Cand stii totul despre ea, ii intuiesti pana si gandurile si nu poti trai fara ea. Relatiile la inceput sunt oribile si fara miros. Cel putin in cazul meu.. Am inteles ca pentru unii sunt Dumnezeu pe Pamant. Intrebari si raspunsuri ca sa ne convingem unul pe altul ca ne potrivim. Pare o licitatie...Ai mai multe calitati raman cu tine, nu, la revedere, sau ce mai trebuie sa ai. In orice caz, din motivul asta nu incep nimic nou, si din cate am inteles nu se poate sari peste unele etape. Ce viata simpla cu forme asemanatoare....
Ma simt foarta singura...si asta nu din cauza ca nu am cu cine sa ma cert in vreo relatie, ci pentru ca cealalta parte din mine se odihneste si nu mai vrea sa o intretina pe cealalta..De fapt viata e o lupta cu tine prin intermediul celorlalti uneori....Ascult Elvis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu