Venetia inseamna multa umezeala, forfota si multi trecatori entuziasti. Mi-a placut sa ma plimb singura pe stradute. Ma simteam ca la scoala cand dadeam un examen pentru care nu ma pregatisem foarte bine. Daca stiam sa ma intorc cu brio il luam. Imi cumparam inghetata numai de dragul de a-mi cumpara si de a socializa cu alte persoane. Nu stiu cum ar fi fost daca m-as fi dus cu un tip de care as fi fost indragostita. In orice caz nu as fi avut nevoie de Venetia neaparat sa testez spiritul ludic din noi doi la un loc.
O alta dilema care mi-a ramas in minte e legata de barcile locuitorilor. De obicei isi pozitioneaza barcile in apropiere de case si le leaga de stalpi la distante destul de mari de poduri sau alte maluri. Nu pot sa-mi explic modul in care se urca in ele si eventual le dezleaga. Nu le lasa la usa de la intrare. Cu siguranta doar ei stiu raspunsul.
La un moment dat lucrurile au inceput sa se strice intre mine si individul cu care venisem. Se enerva ca stau prin magazine, ca pierd timpul cascand gura in fata apei si pe mai toate podurile de acolo. Fapt care evident ma intriga, mai ales ca nu intelegeam de ce trebuie sa dau socoteala cuiva pentru ceea ce fac, cand nu aveam nicio legatura. Dupa vreo saptamana mi-am dat seama ca m-am plictisit de Venetia, ca deja stiu sa ma intorc de oriunde as fi, ca nu mai incurc nimic, ceea ce insemna ca trebuia sa plecam. Mergem la gara sa luam trenul spre Florenta. Era ceva de mers pana acolo, cred ca nu mai mult ca de la Bucuresti la Brasov. Multe peisaje verzi, am vazut si iepuri pe camp, oameni zambitori in compartimente, multa tinerete si bunavointa. Individul se ia brusc cu mine la harta, reprosandu-mi ca e inadmisibil sa ma port asa cu el in Venetia si peste tot unde mergem ca doi straini.."Prietene, n-am stabilit ca nu se poate mai mult, nu inteleg care e problema?" Si stateam noi si ne certam asa in tren ca doi tampiti, de mie imi tremurau mainile de nervi si nu mai stiam ce sa mai fac. In orice caz, in capul meu luasem deja decizia sa fac orice as fi putut sa ma intorc in Bucuresti. Ajungem in Florenta, prima grija a fost sa ma duc la o agentie de turism si sa intreb ce avion am sau ce tren. Individul se tot ruga de mine sa ma calmez ca nu se poate sa fac asa ceva, ca am inteles gresit ce vroia sa spuna, ba chiar ma ameninta ca-mi ia bagajele numai sa nu plec. In orice caz din momentul ala nu l-am mai vazut niciodata. Din pacate avion nu aveam nici din Florenta, nici din Venetia in ziua aceea. Doar tren. M-am plimbat cateva ore prin Florenta sa admir minunatiile de pe acolo, mi-am facut planuri pentru alta data in minte, am mancat niste prostii la un McDonalds si m-am intors la gara sa-mi iau bilet de tren pana in Bucuresti. Eram deosebit de nervoasa si nimic nu ma putea opri. As fi putut sa raman la un hotel si sa mi vad in continuare de excursie, eventual sa ma duc si la Roma dupa aia, dar nu imi mai gaseam starea necesara. Imi iau bilet de tren la un Intercity. Am gresit, nu mi-am luat la cuseta. Trebuia sa schimb in Venetia. Deci nu-mi ramanea decat sa ma intorc de unde am plecat din pacate. Era noapte si ma simteam singura, dar nu-mi era teama de nimic. In asteptarea trenului m-am bagat in seama cu o sarba, care-mi parea o buna companie de drum. Bausem multa cola si cafea cu gandul sa nu adorm ca sa nu-mi fure cineva bagajele. Am fumat o ultima tigara cu tipa inainte de venirea trenului. Era foarte draguta. Zambea frumos, desi nu avea un chip frumos. Era o persoana calda. Si ei ii era teama, desi imi spusese ca mergea des pe ruta asta. Urma sa merg cu trenul 2 nopti si o zi. Ea urma sa coboare in Skopje. Deci de acolo ramaneam singura. Mi-a povestit aproape toata viata ei cu increderea unei persoane care stie ca n-o sa ma mai vada in viata ei. Era studenta la medicina si ingrijea de o ruda a tatalui ei, bolnava de cancer. M-a impresionat ca era studenta la medicina. Era ceea ce-mi dorisem si eu cu ardoare sa urmez, dar renuntasem din anul doi avand evident explicatii solide privind cauza. Am vorbit pana si despre zodii, despre tot ce ne-a trecut prin minte. Avea un nume foarte ciudat pe care nu l-am retinut nicio secunda. Evitam sa ma adresez direct. Am schimbat trenul in Venetia si asteptam legatura, care nu mai trebuia sa intarzie prea mult. Apoi ne-am instalat aproape una de cealalta ca niste surori. Niciodata nu m-am simtit asa apropiata de cineva. Am pus capul una pe cealalta si am adormit. Ne-au trezit cei de la vama, care ne cereau pasapoartele. Nici nu mai stiu la ce vama eram. Ea, din pacate mai avea putin si ajungea in Skopje. Eu, urma sa raman singura si trebuia sa ma intorc la locul meu. Ne-am luat la revedere cu drag si mi-am vazut de drum..Apoi a inceput cosmarul....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu