Uneori am senzatia ca sunt o persoana menita sa se sacrifice mereu pentru binele celorlalti. Mi-as putea dedica viata oamenilor. Vezi atatea maini intinse in jurul tau. Unele care cer bani, altele care cersesc mai degraba un sfat sau o parere. Priviri ratacite de ganduri sau priviri tematoare. Suntem avizi de raspunsuri cu privire la noi. Ne preocupam prea mult de noi. Sa aruncam o privire si in jurul nostru. Sa-i ajutam si pe ceilalti daca au nevoie. Sa ne dam mainile si sa luptam pentru o viata mai buna. Mi-ar placea sa dispara toata mijloacele astea noi de comunicare: internet, telefonie mobila,etc. Sa fim rudimentari si clasici in adevaratul sens al cuvantului. Sa existe armonie si intelegere. Suferinta sa dispara si sa ne iubim intre noi. Sa facem vizite rudelor des. Sa nu mai exste saracie. Sa mai existe barbati cu palarii pe cap si cu joben, calesti si femei cu crinolina. Sa uitam de nevoi si sa ne gasim fericirea in familie. Sa nu existe nimic virtual. Sa existe seri de bal, iesiri la picnic. Liniste, pace, calm, iubire, puritate, familie, sarm, eleganta si mult bun gust fara opulenta si ostentatie. Atat. E chiar ceva imposibil asa ceva? Cineva sa ma trezeasca...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu