Inexistenta

Simt un gol absolut. M-a invaluit de tot, m-a ametit si ma taraste spre inexistenta. Nu doare, se resimte doar apasator si ma trec fiori reci in valuri mari. Ascult jazz si incerc sa-mi amintesc ca totusi traiesc si ca minutele trec pe langa mine, desi nu le mai percep. Timpul nu este liniar. De ce naiba il percepem asa? Suntem constienti de el ca rasa superioara si totusi il percepem cel mai gresit.
Nu mai exista stari, nici trairi, nimic. Totul a murit in mine. Sunt o tabula rasa. Nu se lipeste nicio experienta de mine. Nu vrea. Nu invat nimic. Nu stiu nimic. Nou-nascutul din mine deja a murit. A fost inecat de viitorul inexistent. Prezentul a si trecut. Prezentul e un kitsch ordinar. Cuvintele se scriu si totul dispare. Materia nu mai exista, iar spiritul nu mai are hrana. Vad o raza departe, o bucatica de zambet sclipitor. Nu sclipeste destul ca sa-mi lumineze fata. Sunetele curg, vin, se continua unele pe celelalte si dispar. Totul se termina. Caut ceva sau pe cineva in jurul meu care sa-mi induca o stare. Toti au plecat. Gol. Ia-ma de mana si fa-ma sa revin la viata....