Cred ca per ansamblu viata merita traita. E o sansa. Un experiment la care asistam ca niste adevarati observatori, curiosi si pe deasupra insetati de cunoastere. In acelasi timp insa, ramanem cobai. Laboratorul vietii. Observatorii din noi analizeaza, studiaza si monitorizeaza intreaga activitate. Cobaii se supun experimentului Creatorului. Sunt pusi in diverse situatii, participa la intalniri cu alti membri din societatea virtuala in care traiesc si li se asigura si un mediu proprice dezvoltarii personale. Totul depinde de structura genetica cu care a fost inzestrat fiecare. Am vazut si cobai zambind. Uneori au motive si de bucurie. Dar fericirea e greu de atins pentru cobai. Unii dintre ei sustin ca fericirea nu exista decat intr-o lume ideala si ca e doar un mijloc de raportare la perfectiune. Perfectiunea e o utopie. Doar Creatorul e perfect. Doar Creatorul poate fi fericit. In singuratatea lui deplina, Dumnezeu are parte de o fericire extramatusalemica din care sar scantei pe pamant. In urma scanteii ramane un praf, care ii atinge cateodata, la cadere, pe unii cobai si le aduce un zambet pe buze. Praful Lui Dumnezeu ne face voiosi. Dumnezeu ne drogheaza. Desi in momentul in care zambetul ne surprinde chipul posomorat, intreprindem o actiune ce pare a fi reusita, in realitate nu asta e motivul schimbarii starii noastre. V-am spus ca de vina e praful. Si culmea e ca desi Dumnezeu e singurul fericit, praful care cade de sus se imparte intre toti cobaii Marelui Experiment. Or exista Dumnezei si pe pamant?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu