Ma zbat in propriul meu suc.Totul fierbe in mine, da in clocot. Mintea se intreaba daca e cazul sa ia eventuale masuri si sa dea alarma la un nivel superior. Prin mine curge un sange vascos, negru, plin de pasiune. Doar avem sange latin in noi! Curge si apoi se intoarce de unde a plecat. Si asta e toata viata noastra. O plimbare continua a sangelui de sus in jos, condusa de un motoras, care la un moment dat se va uza si toata plimbarea se va sfarsi.
Apoi totul se incheaga. Carne neagra sau violacee, hrana buna pentru bacterii si pentru macrofage. Extaz al bacteriilor. Ciocnesc pahare de vin in noi pentru moartea motorasului. Sangele nu mai sasaie in noi, iar spiritul face ca ingerasul fal-fal din aripi pana se ridica de la locul de stationare.
Si totusi sangele meu clocoteste. Nu stiu de ce imi vine in minte acum imaginea unui ou de gaina care e pe flacara aragazului si coaja e gata sa-i plesneasca. Coaja i-ar fi plesnit si cand o viata ar fi iesit din el...
Imi vine sa alerg de fericire. Sa fug de ea si apoi sa ma intorc sa vad daca mai e acolo. Sa o calc in picioare sau sa o iau la pachet. Sa-mi iau doza de fericire cand simt ca scade in intensitate starea de agonie. Sa ma droghez cu fericire. E o stare muta. Se aude si se simte doar in mine. La exterior nimic. Pacaleala totala. Aveti un chibrit cumva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu