Culoare si viata

Spleen acut. Un spleen care ustura, doare, de-mi vine sa-mi dau palme ca sa mai uit de mine. Asta simt eu acum. Numai putin sa dau muzica mai incet, ca nu-mi mai aud gandurile si nu mai am ce sa scriu in continuare. Taci Beethoven.
Mi-am cumparat cateva tuburi cu pasta colorata ca sa ma joc cand fac pauze de treburi serioase. Placerea consta in a le amesteca. N-am pic de talent la desen si nu cred ca mai are sens sa ma plang ca-mi pare rau pentru asta. Dar imi place sa amestec culorile si sa vad ce rezultat obtin. Distrez pensula fie pe o faianta, fie pe o coala groasa de hartie. Acum spre exemplu ma joc cu galben si verde inchis. Nu poti sa nu faci conexiuni cand vezi culoare sau sa nu-ti apara imagini pe orbite. Pe placa mea de faianta parca amestec vara cu toamna su uite asa ies degradeuri. Placa de faianta e murdara de culoare. Are viata pe ea..Ar trebui sa te bucuri placa de faianta pentru asta! Si uite asa imi trece alta idee nenorocita prin minte. Ma cam enerveaza ca suntem o rasa cu pielea atat de alba. O vai ce conditie de om superior avem noi ca ne-am nascut albi...La dracu nu despre asta e vorba. Poate ca ar fi fost mai interesant daca ne nasteam cu pete de culoare pe noi. Poate chiar cu degradeuri. Erau semnele noastre. Asa ne raman doar trasaturile. Eu vreau culoare...Lasa fardurile ca nu suntem la mascarada naturii. Cred ca de fapt de-aia am si inceput sa ne boim fetele: ca sa avem niste semne distinctive si apoi s-a pus problema infrumusetarii. Ne boim traind intr-o lume civilizata pentru a ne infrumuseta, iar cei din triburi se boiau si se umpleau de cercei ca semn distinct de apartenenta la un grup. Si cu siguranta mai exista triburi de genul asta prin Africa sau America de Sud. Numai ca eu as fi vrut sa fie totul din nastere. Vreau pete de culoare. Atat. Nu vreau semne din nastere cu mere si pere pe picioare, ca a poftit mama ta. Asta nu inseamna nimic. Dar e cazul sa mai amestec niste culoare pe placa. Habar nu am daca a inteles cineva ce am vrut sa spun mai sus.
Culoarea asta ma inspira fir-ar sa fie. Acum am lasat verdele sa fie verde. E un verde puternic, care nu se supune nimanui. Mi-ar placea sa-mi apara acum in fata o rochie de matase de culoarea asta. Sa luceasca verdele din ea. Si sa fie pe un corp de femeie slaba, osoasa, cu un par lung ca de iapa, eventual blond. Oricum sa fie o femeie placuta unor ochi pedanti. Nu conteaza ca sunt ochii unei alte femei sau ale unui barbat. Si pe aceasta femeie, pe care eu am inventat-o ca imagine, sa o pun sa danseze. Sa dau drumul la un tango si sa o alatur unui barbat brunet, focos, cu fata de latin get-beget. Dansati, va rog. In ritm. Iubiti-va prin dans. Incita-l cu formele tale, femeie frumoasa. Cu spatele tau gol si cu soldurile sexy. Lasa-l sa-i tresalte inima la fiecare atingere de-a ta sau de-a rochiei. Cred ca il excita si atingerea matasii. Dar voi dansati in continuare. Tango argentinian. Totul e sublim. Dar si tu Beethoven esti sublim si deja mi s-a facut dor de tine. Tangoul e muzica si dans. Tu nu prea esti pasiune intre doi oameni, Beethoven. Nu te supara pe mine. Poti fi insa imnul unei vieti, al unui destin, sau al unui suflet de om. Vai cata culoare vad in fata ochilor acum. Ma apuc sa amestec altceva pe placa. O sa tac din gura.