Am fost aseara la premiera filmului "Politist, adjectiv", in regia si scenariul lui Corneliu Porumboiu, la Cinema Studio. Premiera oficiala in Bucuresti a avut loc joi seara la Cinema Pro. Aseara, au fost prezenti la deschidere Corneliu Porumboiu, Irina Margareta Nistor si actrita Irina Saulescu. I. M. Nistor a deschis evenimentul, exprimandu-si buna parere si entuziasmul sincer despre mult-premiatul film pe care urma sa-l vedem. Criticul de film a mai adaugat ca e a patra-a oara cand vede filmul, dar ca asteapta cu nerabdare sa descopere aspecte noi ale filmului. Corneliu Porumboiu a declarat doar ca nu ne poate dezvalui actiunea filmului si nu doreste sa faca o prezentare, dar ca e incantat de succesul pe care il are creatia sa. Si ne-a dorit vizionare placuta.Filmul prezinta povestea unui tanar politist din provincie, care isi pierde increderea in meseria sa. Dragos Bucur, in rolul principal, reuseste sa se transpuna perfect in pielea personajului. Joaca absolut incredibil rolul politistului Cristi. Actiunea filmului se desfasoara in jurul cazului unui pusti, care e consumator de hasis, si pe care Cristi il fileaza in orice moment. Pustiul nu fumeaza singur hasis, ci se intalneste cu mai mult prieteni de-ai sai din liceu, fapt care il invinovateste si mai mult. Inainte de a-l prinde in flagrant, politistul Cristi incearca sa faca o ancheta minutioasa, sperand pana la final ca nu va fi cazul sa-l aresteze. Cristi e un politist atipic, cu o constiinta care nu-i da voie sa-l acuze imediat pe pusti , pentru ca spune el "nu vrea sa-i rapeasca trei ani din viata pentru un joint, mai ales ca in cativa ani va fi legal si la noi consumul de astfel de substante halucinogene. Mi-as permite sa spun ca Politist, adjectiv e un film psihologic, in care personajele au o tipologie bine definita. Pe langa seriozitatea subiectului si a modului in care este tratata problema acestui pusti de liceu, exista scene si dialoguri de un umor de foarte buna calitate. Sa nu uitam ca filmul "Politist, adjectiv" a luat doua premii importante la Cannes, cel al juriului, "Un certain regard" si cel al presei. Filmul s-a bucurat de critica laudativa in presa internationala, in publicatii precum Variety sau The New York Times. Din distributie mai fac parte Vlad Ivanov si Cosmin Selesi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu