Vanatorii de nou

Aseara, pe la 20, dupa ce am iesit de la munca m-am vazut cu niste prieteni buni de-ai mei prin oras si ne-am risipit timpul in niste conversatii obisnuite in fata unor cafele. Le-am povestit subiectul cartii pe care m-am decis s-o scriu, si de care de fapt m-am si apucat, dar pe care voua inca nu vi-l spun. Macar stiu ca ei doi imi vor citi sigur cartea, indiferent ce ar fi sa scriu in ea. Pur si simplu simt ca asta trebuie sa fac in acest moment. Sa scriu si sa ma dedic invataturii mai mult ca oricand. Cred ca m-as plictisi incredibil daca m-as apuca de altceva. Multa tristete impartasita la masa de aseara. Ne miroseam reciproc viata care se tot avanta in timp. Dupa ce s-a lasat bine seara, eu si unul din prietenii cu care venisem, ne-am gandit sa ne urcam in masina si sa batem un scurt drum unde om vedea cu ochii. Eram dornici de drum si de ceva nou. Ok, hai sa mergem pana in Ploiesti atunci, ii zic, ne plimbam putin pe acolo, o tura, doua si tup inapoi in haosul din Bucuresti. Imi place sa vad soseaua dreapta in fata mea, sa am senzatia ca desi merg, nu inaintez deloc. E acea imagine de realitate statica care te oboseste uneori mai mult decat orice. Ascultam Michael J. M-au omorat prietenii mei in ultimul timp cu MJ. Numai MJ. Doar muzica lui. Ma mir ca nu au invatat pe de rost si replicile lui din interviuri. E frumos intr-un fel, dar eu nici nu sunt sincer vreo mare fana a lui MJ. Imi plac si mie la nebunie cateva melodii pe care le ascult de multe ori, ii apreciez fabuloasele coregrafii si ma gandesc la ce presupune conditia de geniu. La cat si cate iti rapeste din viata.
Am ajuns in Ploiesti. Putina lume pe strada. Cativa shaormari, care probabil ingerau mizeriile astea in stomac dupa ceva alcool la bord. La un moment dat am vazut un caine frumos pe strada, ceva bichon cred ca era, si pe care eu chiar mi-as fi dorit sa-l iau acasa daca s-ar fi putut. Cand sa pun mana pe el, a zbughit-o in cea mai mare goana, ca un iepure speriat de vulpe. Da-i si fugi dupa el prin tot Ploiesti-ul, dar nicio sansa sa prindem cainele. Pana si pe niste politisti i-am rugat sa ne ajute sa prindem cainele, dar fara succes. Alergam, radeam de nu mai puteam si ne gandeam la situatia in care eram. Frumos imbracati, cu masina in parcare, transpirati lac dupa ce am alergat dupa un caine parasit de lume si de tot, dar incapanat sa nu renunte la libertatea lui. Fabulos mi-am zis. Miss/mister independent l-am numit in mintea noastra. Am renuntat sa-l fugarim. Fumul tigarilor din plamani adunat de peste ani nu ne mai lasa sa respiram normal.
Ne-am asezat pe o banca in centru. Fumam si ne gandeam la viitorul nostru. El la bani, eu la altele. Era 2 dimineata deja ceasul. Am decis sa ne intoarcem la masina. Pana in parcare, un tip care vorbea la telefon. I-am zis lui Alex, amicul meu, bai asta are fata de om inteligent. Ma bag eu in seama cu el, ca vezi doamne te stiu parca de undeva din Bucuresti, ca asa si pe dincolo, ca esti cumva la ASE, asta ii inchide telefonul persoanei cu care vorbea si uite asa ajungem la mai mult de un schimb de replici. I-am zis ca-l luam cu noi cu masina si-l ducem acasa daca vrea, ca noi tot nu avem ce face si chef inca sa ne intoarcem in Buc nici atat momentan. Tipul cu pricina se urca. Tudor il chema. Ne decidem pana la urma sa ne ducem la un suc sa ne cunoastem mai bine ca doar nu avem nimic de pierdut. Poate n-o sa ne mai vedem niciodata. Nu m-am inselat in privinta lui, era chiar foarte inteligent. Era student la Microbiologie la Montreal, in Canada, si acum venise la bunica lui in Ploiesti. Locuia cu parintii lui de la 5 ani in acolo. M-a frapat ca avea doar 19 ani. Am avut ce sa vorbesc cu el din toate domeniile, beletristica, medicina, orice. Ne si contraziceam si ii dadeam argumente ca se se inseala si ca e usor sceptic si ca nu poate afirma ca cel putin in stiinta nu exista adevaruri unice. Am vorbit despre droguri, despre gay, despre legi morale si colective. Nu ne mai opream. Ne-am simtit bine impreuna. Alex ne zicea sa vorbim mai pe intelesul lui, ca ne-a pierdut sirul, ne mai bufnea rasul si treceam la alta idee. Avea un inel pe deget de care l-am intrebat ce inseamna pentru el. Mi-a spus ca e pasionat de magie, iluzionism. Ooops. Il preocupa de mult ani subiectul asta. Apoi mi-a venit sa-l intreb daca stie ca ghiceasca in palma. Si mi-a zis ca stie, ca pe multi i-a lasat socati de ce le-a spus si s-a implinit. Ma simteam deja din alta lume acolo, la masa aia. Ne-a povestit cum bunica lui avusese doi copii, pe taica-su si pe unchi-su si cum el vedea trei copii in palma dansei. La care bunica i-a raspuns ca avusese o sarcina pierduta. Apoi m-a intrebat daca sunt sigura ca vreau sa-mi spuna tot ce vede in palma mea stanga. I-am spus ca am destul curaj. Mi-a spus ca nu voi trai mai mult de 40 de ani, si ca o sa am doua mari iubiri in viata. Probabil ca una deja am avut-o deja i-am replicat. M-a socat ce mi-a zis si m-a facut sa ma gandesc daca imi petrec constructiv fiecare fir de viata. I-a ghicit si lui Alex si l-a si caracterizat putin. Nu mi se parea ca se inselase prea mult in privinta noastra. El citea altfel decat mine omul. Eu dupa trasaturile chipului si forma degetelor de la maini, iar el din conversatie si palma. Foarte interesant. Era deja 4 ceasul. Simteam ca ma ia somnul si mai aveam ceva de mers totusi pana acasa, asa ca am decis sa plecam. A regretat ca ne-am ridicat de la masa si urma sa plecam. Conversatia ne apropiase. Si mai ales pasiunile comune. Daca nu as fi facut un an de medicina poate ca ar fi fost multe lucruri pe care nu le-as fi inteles. L-am dus acasa. Am facut schimb de numere de telefon in caz de nu stiu...O noapte frumoasa, cu multe probleme pe care ni le-am ridicat despre tot. Ne-a facut poze, si noi lui si ne-am despartit. I-am si spus lui Alex ca a doua oara daca ne vom vedea cu el, nu cred ca va mai exista aceasta intensitate si complexitate a discutiei. Asa cred. MJ era cu noi si la intors. Eu am adormit, iar Alex conducea...