Definitia iubirii

Azi am fost foarte binedispusa. Am observat ca daca ascult la prima ora o melodie veche si ritmata, sunt in cea mai buna stare de functiune. De cele mai multe ori insa ma trezesc prea tarziu ca sa mai am timp sa pun o astfel de melodie si uite asa, acea zi se chinuie sa treaca.
Zilele astea observ fenomenul iubirii. Mi se pare incredibil cum ajungi sa te indragostesti de atatea ori in viata, sub atatea forme si sa fii surprins de fiecare data. Si nu poti sa zici ca e o stare euforica diferita de cea anterioara cu mult. E posibil sa fie de alta intensitate, dar pana la urma se cere aceeasi finalitate si aceeasi stingere a sentimentului prin diverse actiuni, gen...stiti voi. Sau se prelungeste si se dezvolta pana moare. Chimie. Acel schimb de priviri care te face sa inrosesti putin si sa simti in stomac fluturasi nabadaiosi. Vai cat as da sa am mereu acest sentiment in viata asta. Si nu poti sa-l cauti, trebuie sa te prinda el pe tine dupa colt. Si acum depinde si cat te tine. Iubirea exista la orice varsta. Si la 45 de ani am vazut persoane nerabdatoare sa-si vada persoana acuzata de furtul inimii lor. La orice varsta iubirea are niste etape din pacate. E ca un copil care creste si la un moment dat nu mai are nevoie de tine si zboara sa descopere lumea prin ochii lui, desi il vezi cum intoarce capul dupa tine la plecare. Tu ai lacrimi in ochi si te gandesti ca o sa-ti fie dor de el, iar revenirile lui la tine sunt de fapt amintirea iubirii care a trecut.
Atatea vieti, atatea iubiri pe pamantul asta! Si parca lumea nu e mai buna cu nimic. Iubirea ar trebui sa ne faca mai buni. Iubim prea mult pentru noi. Ma gandeam acum la ce zicea Camus ca tot ce facem, e pana la urma din pur egoism. Incercam sa ne uitam conditia de bieti muritori, sclavi ai timpului si ai mortii, prin iubire, prin orice actiune pe care o intreprindem in viata asta. Ne abatem de la esenta noastra pe care eu as spune ca o putem vedea bagand capul in propriul suflet. Camus ce pesimist erai si totusi cat adevar graiai...