Prezent si memorie

Stau la fereastra si privesc in gol. Astept ceva, un semn, o schimbare, ceva, care sa-mi provoace vreo emotie. De pe streasina, picaturi de apa se prevalesc obsesiv si constant, provocand un zgomot greu de suportat pentru rabdarea mea. Ma trantesc brusc pe pat si fara sa vreau ma lovesc. Cand prezentul nu-ti tine de urat, trebuie sa intorci din filele trecutului, sa te scufunzi adanc si sa te imbeti cu miresme imbietoare care nu-ti mai pot face niciun rau. Ma cuprinde un dor artagos, plin de sine. Pentru cateva secunde am deschis ochii sa verific unde sunt. In camera e o caldura sufocanta. Imi zvacnesc tamplele si ma zbat in viteza. Ii inchid ca sa uit de prezent si revin in intuneric.
Aud copii care rad si pun intrebari, curiosi , parintilor, incercand sa descopere lumea de la inaltimea lor. Forfota peste tot. O femeie isi plange barbatul, care a fost calcat de tramvai din neatentia vatmanului. In declaratiile facute ulterior Politiei, vatmanul a declarat ca n-a vazut pe nimeni trecand prin fata lui si ca nu-si poate explica acele cateva secunde in care i-a fost intunecata mintea. Femeia nu acuza pe nimeni, plange si racneste cat o tin plamaniii, desi totul e zadarnic. Trecatorii se opresc curiosi, iar unora le ingheata zambetele pe buze, de mana cu persoana iubita si intra complicitar in atmosfera nefericita. E o simpla zi pe care o revad cu ochii inchisi si ma inspaimant cat de fragila e viata si cat de aleatoare par unele momente, desi sunt bineregizate in realitate.
Intorc pagina. Nu e nimic. Pauze de memorie.
Dorul revine. Mi-e atat de dor incat imi dau lacrimile. Ingenunchez cu ochii inchisi si cer indurare. Nici macar n-am cui sa ma adresez. Lacrimi ce-mi curata amintirile de impuritati si neclaritati. Un simplu dor, care n-are nume, nu e adresant nimanui si totusi exista. Nu-mi face rau. Ma elibereaza. A nega e necesar, altfel nu s-ar putea afirma nimic. In ochii inlacrimati imi apare un zambet de femeie frumoasa, care imi face semn cu degetul sa o urmez. Plecam impreuna, iar pasii nostri sunt perfect sincronizati tic-tacului etern. Imi arata in departare locul unde trebuie sa ajung. Ma lasa singura. Ma trec fiori mici de nerabdare pe sira spinarii. Suna cineva la usa. Nu mai am forta sa ma ridic din pat. Nu mai am aer. Sudori imi curg pe frunte in valuri. Fac mari eforturi sa tin ochii deschisi. Ma pierd in prezent...