Cu piciorul in noroi

De astazi mi-am propus sa nu mai fiu amabila, draguta sau buna cu nimeni, intrucat m-am saturat sa fiu luata drept fraiera ori naiva. Da-i inainte cu tupeu. O sa-mi para rau intotdeauna ca m-am nascut in tara asta de mocirla intelectuala si o sa-mi tradez patria cu prima ocazie care o sa merite cu adevarat. Daca nu te urci pe cadavre, calca viii pe tine si te ingroapa. E cam nasoala perioada asta in orice privinta. Deja incepe sa-i afecteze si pe cei mai indiferenti. E din ce in ce mai greu sa-ti gasesti ceva de munca unde sa fii bine platit si e si mai nasol ca nu prea mai sunt dispusi sa te angajeze sa te creasca si sa te invete. Vor direct profesionisti care sa le aduca profit din prima zi. Astia mai mici au de asteptat momentul revenirii economice. Desi sa speram ca nu o sa fie chiar pana in ultimul moment, ca o sa facem coada prea mare la covrigi.
Vad ca in presa cel putin e cam clocita treaba. E deja evident ca n-o sa mai citeasca nimeni in curand ziare si ca o sa prefere varianta online, iar dupa ce se da drumul la bani iar in circuit o sa se imbogateasca din publicitate. Cu atatea televiziuni de stiri prost sa fii sa te mai duci pana la chiosc. Doar apesi pe buton. Si cred ca o sa fie mai putini oameni pe pozitii in redactii. Nu stiu unde ne indreptam cu lumea asta. Inspre alte incertitudini cu siguranta.
N-am sa reusesc sa inteleg de ce nu am ajuns perfecti pana acum. Atatea situatii care se repeta, aceiasi oameni, dar cu alte fete, aceleasi tipuri de experiente, tipare in exces si nu reusim odata sa luam exemplul altora, nu invatam nimic. Vrem sa traim pe propria noastra piele totul, sa vedem, nu ne mai saturam de experiente noi si de aventura in necunoscut. Prostia umana.