Agonie

Stateam cu fata in sus in patul din cea mai ingusta camera pe care o vazusem vreodata, care era lipit de caloriferul de langa geam. Etajul al 13-lea. Tinutul Fara Nume. Ma uitam la cerul instelat din care curgea o pulbere cenusie, greu de urmarit cu privirea de la adevarata ei origine.
In camera, miros fin de fericire. Acel miros dulce si caldut pe care il emana un corp obosit, provocat si apoi aruncat in vise. Valuri, valuri de fericire pe care le trageam pe nas fara oprire. Mirosul lui. Era mirosul singurului barbat pe care-l iubisem cu adevarat in lumea asta. O clipa de neatentie si as fi putut adormi. As fi scapat fericirea din mana. Pentru cateva secunde inselam Universul instelat si ma uitam in alta parte ca sa-mi odihnesc privirea. Ochii mei detineau infinitul. Aveam totul si iubeam si firul de praf care se indrepta cu greu spre covor. Trupul imi era inundat de emotii extatice constante de care nu m-as fi despartit niciodata.Apoi am adormit...