luni, februarie 09, 2009

Postmodernism= materialism



Nu-mi propun in pagina de fata sa fac un jurnalism de informare, ci doar unul de opinie, in care sa-mi exprim sincer parerea cu privire la ce ne doare in zilele noastre.
Din pacate in aceasta epoca in care ne aflam, tindem cu desavarsire spre materialism. Ne-am indepartat de creatie, de inventie si de tot ce ar putea fi considerat studiul euristicii. Ne dedicam in totalitate construirii unei vieti materiale, ghiftuite pana in gat cu BUNURI. O sa spuneti acum bine dar noi nu suntem interesati de creatie. Tocmai aici este problema, ca nu suntem interesati. Avem alte probleme de rezolvat, pasiunile au fost omorate de nevoi si necesitati urgente, fara de care nu ne mai simtim impliniti. Perioada a superficialitatii, a haosului care si-a pierdut ordinea si a fugii de noi insine.
Am ales un fragment din Liu-Bu-ve, lucrarea Primavara si toamna, care cred ca e foarte aplicabil in acest postmodernism intoxicat si care poate fi o paralela in multe domenii, si nu doar in muzica cum o vrea autorul: "Muzica desavarsita provine din echilibru. Echilibrul provine din drept, dreptul provine din intelesul lumii. De aceea poti vorbi despre muzica numai cu un om care a aflat intelesul lumii. Temeiul muzicii rezida in armonia dintre cer si pamant, in impacarea dintre intunecime si lumina. Fireste, nici statele aflate in decadenta si oamenii in pragul declinului nu duc lipsa de muzica, dar muzica lor nu este senina".
Cine poarta vina? Sistemul in care traim, deci vina devine colectiva. Asta e curentul. Se poarta pragmatismul cu sens de utilitate majora a omului. Ce domenii am mai fi noi in stare in zilele astea sa revolutionam? Raspunsul e sec din pacate. O sa ne multumim cu marile creatii ale clasicilor care raman fundamentul general al adevaratei culturi si cu speranta ca ne aflam doar intr-o perioada de tranzitie din care o sa iesim cu prima ocazie.

2 comentarii:

  1. "Se poarta pragmatismul cu sens de utilitate majora a omului", cum? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. adica duce la indeplinirea tuturor utilitatilor materiale ale omului:(

    RăspundețiȘtergere