Nu ma pot imagina in ziua Judecatii de Apoi cu lista faptelor mele in mana. Ma chinui de mult timp. Nu reusesc. Mi-e indiferent daca ma duc in Iad sau in Rai. In rai parca totul ar fi prea simplu. Daca iadul il are ca sef pe Mefisto si reprezentativ ca scena ar fi noaptea Valpulgiei, m-as bucura sa fiu acolo. Partasa la desfrau, la joc, la provocari si la imbieri dulci si periculoase. Atata timp cat n-ar exista durerea fizica. Oricum acolo ne ramane doar spiritul.
Ce e viata pe Pamant? O provocare care te duce spre pacat daca e sa gandim in felul acesta. Un eden pierdut, in care ca Adam si Eva vrem sa experimentam totul, sa nu ne multumim cu ce vedem. De aici diferenta dintre idee si impresie. Luam ideea ca ceva pe care-l percepem cu simturile, iar impresia ca ceva pe care il supunem intelectului si implicit experimentului. Suntem niste nenorociti de empiristi, care nu se mai satura de nou si de cunoastere. Dumnezeu s-a plictisit sa mai dirijeze. E in concediu. A lasat totul in voia sortii. Nici macar sa nu-l deranjati, ca s-ar putea supara si ne-ar putea distruge cu totul.
Cert e ca te prinde viata asta si te atasezi de tine. Nu mai vrei sa pleci, incepi sa-ti fie frica de moarte, mai vrei si nu-ti ajunge.Nu-i asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu