Mostesquieu, unul dintre cei trei mari filosofi iluministi francezi, pe langa Voltaire si Rousseau, spune niste lucruri simple si frumoase despre conditia omului, pe care vreau sa le reproduc aici. Foarte adevarate. Despre fericire. Montesquieu defineste fericirea sau, dimpotriva, nefericirea ca placere sau neplacere. Exista asadar doua categorii de fericiti si nefericiti. Unii sunt fericiti daca sunt puternic stimulati de lucruri accesibile sufletului lor, pe care le pot usor dobandi, fiind stapaniti de "dorinte aprige", iar altii sunt fericiti daca fiinta lor se tine de ale sale, nu e framantata, iar o lectura, o convorbire le ajunge.
Un tip de nefericit este omul care nu are puterea de a dori ceva, care nu iubeste viata, dar se teme de moarte, iar celalalt fel de nefericiti este al celor care "jinduiesc nerabdatori dupa ceea ce nu pot avea".
Deci cel fericit intruneste doua conditii: 1 doreste bunuri (fie exterioare, materiale, interioare sau sufletesti) 2 pe care poate sa si le procure usor. De cealalta parte cel nefericit fie nu are dorinte, nu iubeste viata, fie doreste ceea ce nu poate atinge.
Fericirea e inteleasa ca activitate, si nu ca stare de repaus. Montesquieu recomanda cultivarea spiritului, dar si trairea vietii in toate ipostazele sale, cu placerile si chiar cu durerile ei, daca nu sunt excesive si distructive si, fara a ignora cele mai multe lucruri care ne fac placere si care, de regula, sunt nesocotite.
Aceasta e parerea lui Charles Louis de Secondat, baron de la Brede et de Montesquieu legata de fericire in ale sale "Caiete", carte scrisa la 1748, dar publicata postum dupa aproape doua sute de ani de la moartea acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu