joi, decembrie 03, 2009

Pustiu

E un zgomot inocent in camera. Il percep si totusi nu ma atinge. In schimb in mine curge liniste ca la robinet. O liniste care nu tace. Mi-e lehamite de tot, m-am saturat sa sufar, sa-mi simt sufletul inghetat, colturos si urat mirositor. Ma duelez cu doua stari pe care nu le voi invinge niciodata: plictiseala si singuratatea. O singuratate pe care o poti atinge cu degetele in plin miez. O singuratate pe care o zgarii cu unghiile pana se iveste sangele in oglinda proprilor ochi si tot nu ma lasa sa respir fericita. O singuratate care ma face sa ma simt umilita de propria-mi neputinta; stari ce se intrepatrund peste tot si in tot.
Realitatea nimiceste orice speranta, iar fantezia iti minte sincer orice simt. Asa-zisa realitate e imaginatia Creatorului. Traim o viata in care nu ne putem semna decat pe o hartie. Vreau sa ma semnez in vid. Sa scriu singuratate cu majuscule si sa-mi pun initialele intr-o molecula de aer.

3 comentarii:

  1. Niciodata e un cuvant foarte mare, eu cred ca voi invinge, la fel si tu

    RăspundețiȘtergere
  2. Plictiseala e de cele mai multe ori urmarea singuratatii... iar singuratatea ta va disparea cand vei dori cu adevarat sa nu mai fii singura. Vrei asta?

    RăspundețiȘtergere
  3. in cazul de fata plictiseala nu e urmarea singuratatii. ideea de baza e sa nu te simti singur cu tine...

    RăspundețiȘtergere