E tarziu in noapte. Din cand in cand o masina spulbera linistea strazii. Ingerii isi continua joaca in cer si fac risipa de confetii aruncate din cosuletele inghetate. Deschid geamul si prind repede un fulg in forma de steluta care dispare imediat dupa ce strang pumnul. Somnul nu bate la portile ochilor mei, asa ca o sa ies sa ma plimb.
Ma imbrac gros ca sa nu ma deranjeze frigul de afara. Mi-am luat un fular rosu, de lana si mi l-am pus pe cap ca sa ma asortez cu noaptea.
Cu fiecare pas pe care-l fac printre nameti, am senzatia ca am mai trecut peste un hop important. Zapada e gratioasa si atotputernica. Fulgulet peste fulgulet si au cucerit intinderea. Un caine rebegit ridica gales privirea cand trec prin dreptul lui.
N-am tinta sau scop, ma las purtata de vant. Imi clatesc gandurile si las cenusa, care s-a adunat dupa arderea atator visuri, sa se scurga in zapada. Am scapat de povara.
De partea cealalta a bulevardului un barbat trage cu ochiul la lupta mea cu nametii si cu mine insami. Parca ne aflam intr-o oglinda. L-am observat tarziu. Poate ma urmareste. Poate sunt tot eu de fapt. Ma opresc putin sa-mi calmez bataile inimii. Se opreste si el. Zambeste. Ii zambesc si eu, desi nu ar fi trebuit. N-as avea unde sa ma ascund si nici cui sa cer ajutor in caz de nevoie. Nu-mi e teama totusi. Linistea noptii limpezeste gandurile, iar zapada scoate la iveala din noi sufletul de copil. Urmele pasilor mei inca sunt calde si se vad. O cotesc pe o straduta laturalnica si pentru moment il pierd din vedere pe strain. Imi intorc privirea si constat ca e in spatele meu. Ne privim minute in sir si nu scoatem niciun sunet. Ochii ni se odihnesc in privirea celuilalt. O regasire muta, cu vibratii adanci. Nu exista reactii, actiune sau vreun sentiment. Zapada a inoculat senzatiile. Cand frigul ne-a fragezit suficient carnea, plecam impreuna in aceeasi directie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu